DUREREA FEMEIASCA

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.

Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
Stam in picioare, inca de cu zori
,Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,
Dar voi, care va credeti tot feciori,
De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,
Lucram istovitor, cu voi in rand,
Din cand in cand, in burti ne dati copii,
Iar voi plecati a altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Isi vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.
Si, uneori, pacatuim curat,
Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,
Priviti, fara privire, inapoi,
Incuvintati din cap, marinimosi,
Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi,
Durerea femeiasca pentru soti,
E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati.

de Adrian Paunescu

O poezie superba… pentru noi femeile… in care sunt descrise multe sentimente si presentimente ale femeilor… surprinzator… de un barbat. Un barbat, ce pare sa intelega mult mai multe decat multe femei din lumea asta.

Acolo unde suntem NOI...

Intr-o lume plina de prejudecati incercam sa gasim intotdeauna un coltisor care sa fie numai si numai al nostru. Cel mai degraba suntem determinati sa-l cautam atunci cand nu ne mai regasim, cand ne-am pierdut si ne simtim ai nimanui si mai ales mult prea singuri. Zambete ocazionale, rasul sincer in fata unei glume, de multe ori patetica, privirea pierduta si mai ales gandurile…toate ascund de ceilalti ce se intampla in realitate cu noi. Suntem de cele mai multe ori ascunsi pentru ca suntem pierduti in cautarea sinelui.
Atunci cand te pierzi pe tine, cand simti ca nu mai esti confortabil in propria piele si, mai ales, atunci cand simti puternic sentimentele neexprimate ale celor de jur, atunci si doar atunci incepi cu disperare cautarea. Mai niciodata nu reusesti sa afli pe unde ai pierdut omul vesel care obisnuiai sa fi. Asta nu pentru ca tu te-ai fischimbat. Esti acelasi din momentul in care te nasti si pana in ziua in care treci dincolo, indiferent ce inseamna dincolo… Toate astea se intampla pentru ca e imposibil sa tii pasul cu schimbarile dure ale mediului in care traiesti. Oameni care intra in viata ta pentru ca intr-o buna zi sa dispara fara un cuvant, cuvinte care sunt spuse pe negandite si pe care ajungi sa le regreti, trairi ce niciodata nu se mai intorc si sentimente care palesc in timp pentru ca mai apoi sa dispara in neant.
Nu ne alegem locul in care traim sau familia in care ne nastem. De multe ori nici macar nu avem privilegiul sa ne alegem traiectoria propriei vieti sau momentul in care am vrea sa se termine aceasta. Nu ne putem alege momentul in care ne nastem sau modul in care ajungem sa iubim. O facem pur si simplu, fara a constientiza ca, poate undeva, cineva, independent de vointa noastra, a ales pentru noi si a trasat, jucandu-se, tot destinul noastru.
Cum ne dam seama daca mai iubim ce am iubit candva sau ce am crezut ca iubim? Cum putem spune daca mai vrem sa fim cum am fost sau vrem mult mai mult decat atat? Si, mai ales, exista acel creion magic care,dansand pe foaia alba a vietii noastre, stabileste calea pe care inconstient o urmam?

Moralitatea unei prietenii

Nu am vorbit niciodata despre asta si ma mir.Nu stiu daca s-a prins cineva si daca nu, spun eu acum, pe post de introducere, ca prietenia pentru mine este foarte importanta, cu tot cu pachetele ei.(mi-a venit in minte subiectul asta dupa ce am discutat despre moralitatea unei prietenii cu un bun amic,chiar astazi..) Daca esti prieten cu mine inseamna ca nu ravnesti la ceea ce am eu, nu soptesti altor urechi ceea ce ar trebui sa auda urechile mele, nu ma minti, nu-mi furi cerceii de pe frigider, banii din poseta sau iubitul. Chestii simple, rezonabile si responsabile. La randul meu iti ofer aceleasi beneficii, poate chiar in plus.Romancele nu au o structura psihica prea buna.(!) Unele dintre ele s-au nascut si se taraie prin viata cu singurul scop de a întalni cat mai repede un barbat care sa le ia, sa le duca, sa le faca.(nu conteaza mijloacele) Cum populatia Romaniei se bucura de un procent mai mare de femei decat de barbati, lupta devine de-a dreptul perversa( ha! )-as putea da si exemple certe ,reale,in cazul in care s-ar gasi voci care a ma acuze ca fabulez,desi sunt convinsa ca fiecare are cate o poveste de genul asta in "buzunar"-fie chiar el personaj principal,vecin,prieten,ruda ,etc.
Toooata lumea stie, numai ea, sotia,sau sotul) nu, pentru ca prietenii ei (printre care nu, nu ma numar) au decis sa nu se bage.Eu m-am saturat de oamenii astia, de cei care aleg sa taca, (zic ei) sa protejeze, sa nu se bage. Bine-bine, daca asta e parerea ta, atunci de ce ai prefera ca tu sa stii daca e sa ajungi vreodata intr-o situatie de genul asta?! De ce sa treci drept cel/cea mai mare fraiera in ochii tuturor? De ce sa nu ai posibilitatea sa alegi? De ce sa nu stii ca sor-ta(prietena,colega) e o lepra? Trecand peste faptul ca asa ceva nu se face, daca s-a intamplat si asa a fost sa fie, prietenii patitului au datoria morala de a-i spune. Asta e parerea mea si niciodata nu o sa cred altceva, desi stiu ca sunt femei care ti-ar da cu ceva in cap daca vii sa le spui asta, crezandu-se fericite in ignoranta lor, mergand pe principiul ca ceea ce nu stii, nu te afecteaza, gandind ca nimeni nu trebuie sa se bage in relatia lor, ca e treaba lor, etc, etc, etc.Eu aleg oricand sa fiu informata decat sa traiesc iluzia unei relatii. Si aleg sa spun. Voi?