Am descoperit...

Am descoperit ca nu mori oricate lovituri de oricate feluri ai incasa de la oricati straini, dar ca te doare de moarte un telefon neprimit de la un prieten.

Am descoperit ca desi suntem toti oameni mari , nevoia de gesturi mici nu dispare.

Am descoperit ca uneori prietenii se duc sau ii trimiti la 2000 de leghe afective distanta si ca drumul inapoi nu se face cu dintii stransi si nas pe sus.

Am descoperit ca prietenii mai au si viata lor. Si oamenii, in general, au o viata a lor, o viata in care uneori nu esti inclus, nu esti pe primul loc, nici pe-al doilea, si poate chiar pe ultimul e bataie. Ma rog, eu periodic uit asta, ei periodic imi amintesc.

Stiu de mult timp asta, surpriza vine din faptul ca persoana pe care o descoperi langa tine (pentru ca mereu e cineva langa noi) e, de cele mai multe ori, fix cea de care ai nevoie, asta desi te vedeai facand altceva, langa altcineva.

am descoperit ca,de fapt,numai orbii sunt mereu singuri.

 Am descoperit ca poti avea regrete atat de adanc înfipte in tine, atat de fierbinti si ca niciodata nu le mai poti satisface, umple sau sterge.

Am descoperit ca faptul de a nu sti ce vrem in momente in care ar trebui sa stim clar ce vrem ne duce fix în extrema cealalta, de a nu mai sti vreodata ce ne dorim, ci de a avea, pentru viitor, doar raspunsuri la dorintele initiale, care, da, sunt sau doar par a fi ale noastre.

Am descoperit ca nu poate sa fie altfel! Si e logic sa fie doar asa.

Raiul e doar o alta lume in care ne-am muta sa traim cum meritam sa traim.

Dar stiti ce? Si Iadul tot o alta lume e...

jucatori de sah...

El priveste tabla de sah…Se gandeste, ezita. Apoi o priveste ca si cand asteapta un indemn din partea ei. Zambeste trist, anticipandu-i mutarea. Ar fi vrut ca atunci cand jocul depindea numai de el, sa fi avut alte mutari. Poate ca acum ea inca ar fi fost pionul pe care el il modela de fiecare data dupa placul sau.

Ea il priveste…Zambeste, gandindu-se la urmatoarea mutare. In sfarsit a venit randul ei sa-l lase fara cuvinte, sa faca ultima mutare si sa incheie jocul. Intotdeauna ii placuse expresia: “totul sau nimic”. Acum a ales nimic tocmai pentru a avea totul. Sah mat!

Daca stau sa ma gandesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale, totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos...

Lasati-ne pe toti impreuna!

N-am fost in apele mele in ultimele zile. Am avut de luat decizii grele iar mai apoi am stat prosteste sa-mi masor propria viata. M-am intrebat daca nu am gresit odata, in trecut, prea mult ca sa mai pot repara ceva astazi, iar mai apoi m-am intrebat cum voi trai pe viitor cunoscand consecintele hotararilor pe care eu singura le-am luat.

Mi-a fost… imi este teama. De viitor, cel pe care pana acum il iubeam mai mult decat clipa de acum si pe care il visam mai frumos decat momentele care au fost. De viata in general si de surprizele neplacute pe care ni le pregateste.Mi-e teama colac peste pupaza si de  criza socio-economica pe care nu o inteleg si pentru care nu ma simt in niciun fel vinovata. Desi un prieten de alta nationalitate imi repeta, mai in gluma, mai in serios, ca lipsa mea (ca roman) de preocupare este cea vinovata pentru situatia in care s-a ajuns. Poate are dreptate. Dar eu din patru in patru ani am fost personaj in schitele lui Caragiale, intreband pe fiecare cu cine ar trebui sa votez si sfarsind prin a concluziona ca, din pacate, dintre mai multe rele nu ai cum incropi ceva bun. Asadar ma numar si eu printre alegatorii absenti care sunt in parte vinovati pentru situatia zilelor noastre.
Dar nu despre politica vreau sa va scriu. Pentru ca nu o cunosc, pentru ca nu o plac si pentru ca, de fapt, vreau sa va spun ca nu conteaza. Stiu, ne-au fost taiate procente grele din venituri. Numaram facturi si ne intrebam ce va fi mai departe. Insa exista pe lume, credeti ori ba, lucruri cu mult mai importante care va pot fi luate. Va pot fi luati oameni dragi. Va poate fi luata iubirea. Sau prietenia. Sau speranta.
Daca va faceti si voi probleme pentru nimicuri, va rog sa va amintiti ca sunt atatea lucruri pe care inca le mai aveti si care sunt cu mult mai importante decat orice criza, TVA sau salariu incat imi vine sa strig in gura mare: “Luati-le! Numai lasati-ne pe toti impreuna!”. Oricum impreuna am putea rezolva orice.
Astazi am pierdut un prieten bun. Un om pe care il respectam si il iubeam si, intr-un mod deloc meschin, il invidiasem odata. Fiindca traia o poveste de dragoste minunata, isi intalnise sufletul pereche si primise in dar un fiu minunat. Fiindca stiuse intotdeauna sa se bucure de viata la maxim. Pentru ca radea in fata necazului si gasea si ultimul strop de optimism de pe fundul unui pahar gol.
Imi place sa cred ca toti oamenii sunt buni si frumosi. Dar e absolut evident ca unii sunt mai buni si mai frumosi decat altii. Iar pe acestia din urma se pare ca Dumnezeu se grabeste sa-i cheme la El. Ma zbat intre a fi revoltata si a ma alina cu gandul ca exista o logica si o dreptate in aceste decizii, insa e mai presus de noi. Fiindca eu incerc sa cred in continuare cu naivitate ca viata este dreapta. Numai ca noi nu intelegem regulile.

lectie de viata

"Una din prejudecatile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul;oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat.Dar nu ma pot opri sa gandesc ca pretutindeni exista o padure in care se pierde o linie ferata.Pentru ca mereu exista un orizont dincolo de care consideram ca e normal sa ajungem.Si mlastina unde ne trag amintirile.(Octavian Paler-Viata pe un peron)


Cat de mare mi se parea cartierul copilariei mele.Cat de largi erau strazile si curtea casei.Acum, prin ochii maturului nu vad decat un petec de pamant din care rasar cateva manunchiuri de iarba.Ce mult ma bucuram cand prindeam licurici si ce importanta ma consideram doar pentru ca aveam cu doi licurici mai mult decat ceilalti.Timpul a trecut si alte lucruri au fost prioritare.Pe masura ce am mai facut in pas pe drumul vietii alti oameni au primit onoruri si alti oameni mi-au marcat existenta.Va veni probabil un timp in care voi descoperi ca din multimea de lucruri pe care le-am considerat vitale nu mai ramane decat esentialul.Va veni un timp in care lucrurile cu adevarat importante vor fi senzatiile,ce-am vazut,ce-am aflat si rasaritul.Si totusi ramane intrebarea Maestrului:”De ce trebuie sa ne apropiem de adevar numai plini de rani?”