CUVINTE CARE DOR...

Pumnii dor, picioarele-n coaste dor, lasa urme, vanatai, care dor... foarte adevarat, dor cam tare, dar pentru maxim o saptamana, doua maxim.
Cuvintele lasa vanatai insa care se vindeca mult mai greu.
Suntem cu totii "testoase" intr-un fel, receptionam lovitura dupa lovitura, si de cele mai multe ori obisnuim sa ne refugiem in carapacea noastra, unde simtim ca atrocitatile vremurilor in care traim nu ne mai pot atinge prea tare.
Din pacate vorbele NU lovesc in carapace, vorbele se tarasc inauntru, si ne invadeaza tocmai intimitatea, tocmai fortareata in care credeam ca vom fi salvati. De aceea dor, pentru ca suntem fragezi pe interior, ne vindecam, dar mult mai greu in urma lor ?
Ne dor cand vin din partea unor persoane la care tinem, ne dor pentru ca au putut gandi altfel despre noi, pentru ca, de multe ori, sunt neadevaruri !
Cuvintele dor si se duc exact acolo unde simti durerea mai mult, in suflet , acolo raman,bine inradacinate ! IERTAM dar NU UITAM.....prin legea firii....
Tind sa cred ca ne cream un anumit registru auditiv in cazul fiecarei persoane in parte. Suntem obisnuiti sa auzim o anumita linie, un anumit ton de la diferite persoane,iar schimbarea unei singure note sau al unui singur accent reprezinta o primejide.Deja nu mai stim sa interpretam ce se intampla, sau interpretam in mod eronat.
Suntem obisnuiti sa ni se vorbeasca rar sau raspicat. si cand acest lucru nu se intampla ne inducem ideea ca persoana respectiva nu mai este ea.Este tot ea,in schimb conjunctura s-ar putea sa fie alta!
Urechea muzicala este tartorul multora dintre noi.Eu simt cand omul pe care il iubesc ma minte sau incearca sa ma minta.Felul in care sfarseste frazele, tonul ascendent sau descendent sunt factori esentiali in acest al n-lea simt.
S-ar putea sa fi deviat de la subiect :) Revin....
In general,omul fuge de suferinta, isi reia drumul de fiecare data, doar doar sa gaseasca oaza de liniste si fericire.Din acest motiv discutiile pe tonuri diferite constituie motive de cearta sau creeaza disconfort intr-o relatie.
Nu ne place sa intelgem omul de langa noi in toate circumstantele: obosit, suparat, deznadajduit! Asta ar trebui sa invatam?

S-au concentrat toate in acest decembrie , 22 .
Cele mai dureroase si mai triste momente. Cele mai fericite si implinite clipe .
Putea sa fie mult . Nimic nu a fost .
Ne lipsesti tuturor ,MAMA. Au trecut 4 ani...

SPIRITUL ALBATROSULUI...ucis...

"Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc intr-o zodie buna;
Plinul pantec asa ii canta intr-o noapte cu luna,
Trasnete reci de furtuna vedea cum în zare detuna.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc intr-o zodie buna.
Ea mai vedea cum insa voi salta împreună
Cu îndrazneata fecioara-a pamantului, bruna,
Si-n goana nebuna vedea de pe-atunci cum rasuna
Tropotul lung si mereu al galopului meu.
Stiu eu, mama si-a zis ca ma nasc intr-o zodie buna,
Si ca-s menit să inving vesnicii si genuna
Dar nu stia de pe-atunci ca-n mine-o sa puna
Suflet prea grav si rasunet prea slab,
ca aduna
Abur de vis si de boala ce-ar fi sa rapună
Tropotul lung si mereu al galopului meu."(N.Labis-Biografie)

Sa ne amintim impreuna de magia trecerii lui in timp!
Un poet care intregeste seria poetilor morti mult prea devreme, dar a caror opera VA TRAI CAT NEAMUL ROMANESC..Mie ,Moartea caprioarei mi se pare demna de orice mare literatura.Pacat de acest destin frant nedrept de fraged...
Trist sfarsit..Unic ziditor.
Dincolo de frumusetea versurilor sale, traieste mitul. Un ziditor, al carui destin a fost curmat brutal.A disparut trupul, dainuie spiritul.
A tasnit fulgerator. Ca un miracol. Din fabuloasa catedrala a Malinilor ninsi bland . In basm de ursitoare. Bune si rele. S-a inaltat , in plina zi de iarna . 2 decembrie. 1935. A crescut ca un Fat- Frumos. In 21 de ani, cat sa umple mii de inimi. Cu dragoste. Sperante. Cu primele iubiri. A ars. In lupta cu inertia.Pana la capat. Intr-un alt decembrie, 22, in 1956, albatrosul ucis s-a asezat printre astri. In lumea lui. Invins de "Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin./ Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin/ Ciugulind prin tarana/ Vor gasi poate/ urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."
Cel mai frumos testament. Dedicat sieşi.
Atat de tulburator- dictat ,in vorbe soptite , unui coleg, care i-a fost alaturi .In ultimele clipe.Cred ca a fost cel mai tragic sfarsit al unui poet.
Tulburator sfarsit si mult... mult prea devreme!"Si totusi, ceva mai lipseste. Flamand,Inima înca-mi mai bate, cerand.Lipseste o floare, neinflorita Nici in somnu-mi adanc,Nici în munca-mi grabita."... scria cu putin inainte de accident :(
Tulburator, intr-adevar... Un final care ne demonstrează si ca viata ia uneori decizii absurde...

WAIT FOR CRY...

"Cum crezi ca e mai bine? Sa nu iubesti ,sau sa ucizi din dragoste?"-intrebarile unui prieten la o cana de ...ceai...


Bucati de inima se risipesc cu fiecare cearta… si totusi ne certam. Rani adanci in suflet in urma fiecarei despartiri…si totusi ne pierdem. Credinta oarba in celalalt si speranta ca de data asta va fi altfel dau curs unui nou inceput…si inceputul anunta sansa unui nou final. Te regasesti tu cu tine si iti juri a mia oara ca de acum inainte nu vei mai fi vulnerabil,nu te vei mai expune. Te inraiesti si ranesti alti oameni doar pentru a ii inrai si pe ei,ca la randul lor sa inraieasca alti oameni. E un cerc vicios din care n-ai scapare si totusi cu nu stiu de unde puteri din cand in cand mai crezi in iubire…mai crezi in naivitatea ta,ca iubirea transforma oamenii,ii face din rai buni. Uiti ca iubirea te-a facut sa devii rau,uiti ca si el a iubit la randul lui…uiti ca sunteti rai amandoi. Tradarea lui,iti aminteste insa si din iubirea voastra se naste si razboiul. Razboi purtat in tine de mic copil, de cand ai auzit prima oara ca iubirea doare, de cand ai consientizat ca incredintarea sufletului tau unui alt om e doar o maniera de a nu te rani singur, de a ii da sansa altuia sa o faca.

"Puteam sa jur ca ma iubeste cu aceeasi tarie cu care pot jura acum ca nu m-a iubit nicicand."

Puteam sa ma feresc in loc sa il iubesc si puteam sa nu scriu asta niciodata…puteam sa-mi las inima doar zgariata dar am insistat sa o rup in mii de bucati, sa o lipesc la loc si sa o iau de noua…puteam sa-l iert,dar nu mai aveam cu ce…

despre Twins...

Am tot stat sa ma gandesc daca sa scriu sau nu postul asta. Astazi am avut o zi mai degraba bulversanta, cu tot felul de intamplari care mai de care mai ciudate. Insa nu ziua de astazi si intrebarile ei fac obiectul acestui post…
Cineva, care mult timp a fost persoana cea mai apropiata de sufletul meu, imi tradeaza acum increderea.
Cum dobandim incredere intr-o persoana? Sa fie faptul ca la un moment dat devenim atat de vulnerabili in fata vietii incat ni se pare ca unica scapare este un umar pe care putem plange la nevoie?
Am stat sa ma intreb care sunt sentimentele mele pentru persoana respectiva. In timp ce la analizam am traversat stari contradictorii. La inceput am fost calma. Gustul tradarii parea sa fie inofensiv. Apoi, pe masura ce gandurile deveneau mai profunde, pe masura ce rasuceam situatia pe toate partile, m-am infuriat. Rau. Cum poate ? Nu el! El ar trebui sa ma sprijine, sa fie colacul meu de salvare atunci cand nu mai gasesc o iesire.
De la furie am trecut usor spre tristete si vulnerabilitate. Si am realizat brusc ca ma doare…ca doare atat de tare sa-mi dau seama ca un om in care am avut incredere deplina ar putea sa ma tradeze. Cred ca senzatia e asemanatoare cu cea provocata de un cutit rasucit in rana.

Prietena draga...

Invata sa fii fericita in propria ta lume, in lumea actuala, in cea in care te trezesti in fiecare dimineata , fara sa tii cont de durerea cauzata de cei din jurul tau . Ei sunt doar niste pioni in jocul asta mare numit viata . Multumeste-le ! Te-au ajutat sa evoluezi , sa te maturizezi , sa fii mai puternica .
Da voie tuturor sa intre in viata ta ! Oricum nimeni si nimic nu poate sa mai franga o inima deja franta .
Nu-ti fie teama sa ridici capul din pamant si sa iti deschizi inima !
Lasa durerea din tine sa arda si imprastie cenusa peste mari si tari, trage aer adanc in piept si porneste in cautarea noului tau suflet .
Traieste-ti viata !
Traieste-ti visele fara frica !
Iubirea nu poate veni daca tu o astepti cu tristete .
Si ce daca doare?
Si ce daca ai ajuns la pamant de atatea ori ?
Viata e numai una ! De cate ori cobori, de atatea ori te ridici si mai sus .
Tot timpul trebuie sa alegem , toti dintre noi . Acum alege dintre lucrurile pe care le ai si valoreaza-le, bucura-te la maxim de ele, iar mai tarziu va veni timpul si pentru celelalte !

scrisoare peste timp...

Corina draga,

E timpul sa iti revizuiesti comportamentul fata de tine. Aduna-te, pune in balanta faptele tale si ia atitudine. Incearca sa te iubesti mai mult, sa fii tu, omul minunat, asa cum te vede majoritatea celor din jurul tau.
A sosit vremea sa intelegi ca ce ti-e scris in frunte ti-e pus, ca nu poti muta muntii din loc, decat doar sa ii misti putin- sa isti un mic cutremur- daca iti doresti cu adevarat.
Nu te mai incapatana sa crezi ca poti face totul singura. E important sa iti doresti intens ceva, sa muncesti putin pentru asta si totul se rezolva.
Aminteste-ti cuvintele de pe felicitarea primita in clasa I de la invatatoarea si colegii tai: "E azi o zi luminoasa si clara ca tine. O zi plina de soare ca ochii tai. Invatatoarea si colegii tai simt ca e sarbatoare. Sarbatoarea unei fetite ca o primavara. Sa raspandesti cat vei trai mireasma dulce si suava a vietii curate! La Multi Ani!"
Vezi? Asta trebuie sa faci. Sa iti pastrezi sufletul curat. Sa fii omenoasa. Nu te injosi, dar nici nu proceda ca altii pentru a-ti atinge scopul. Este nevoie de oameni asemeni tie. Atat timp cat esti placuta de o mana de oameni, asa cum esti, este minunat. E suficient. Trebuie sa fii altfel, sa te distingi de majoritate, trebuie sa stai deoparte si sa lasi oamenii sa te caute. Nu oferi totul pe tava. Asa, nu vei fii niciodata apreciata.
Te inteleg. Este o perioada grea pentru tine, dar nu te lasa doborata. E doar un test. Da, inca unul. Stiu ca ai obosit, stiu ca te intrebi de ce tu, sau de ce iarasi tu. Raspunsul? Pentru ca lucrurile bune se obtin cu sacrificii. Ai fost de atatea ori tinta invidiilor, rautatilor, dar totul s-a rezolvat in favoarea ta cand nici nu te asteptai, sau chiar fara stiinta ta.
In ultimile luni, ai invatat o lectie. Nimic nu e intamplator, totul se intampla cu un rost. Stiu ca nu ti-e usor, dar ai invatat sa faci compromisuri, sa lasi de la tine. Oricum, ai grija. Totul sa fie bine masurat. Nu mai astepta nimic de la nimeni. Munceste, iubeste, ofera ca si cum maine ai muri. Sa nu iti para rau. Totul iti este dat cu un scop.
Nu iti plange de mila. Traieste-ti viata. Clipa de clipa. Zambeste. Oamenii care care te pretuiesc nu te vor face sa plangi. Nimeni nu merita lacrimile tale. Oamenii au nevoie de zambetul tau. Magia exista.
Daca cineva iti spune ca poti face ceva anume, sa stii ca poti. Si tu stii ca poti, dar nu vrei. Iti amintesti cand ti s-a spus in facultate ca esti branza buna in burduf de caine? Lupta si munceste pentru ce iti doresti. Termina intotdeuana ceea ce incepi. Nu uita sa iti tii promisiunile. . Ofera bucurii nebanuite, fa surprize celor dragi.Ai grija sa fii sanatoasa pentru a ti vedea copilul crescand...inca are nevoie de tine...
Ceea ce este mai important, am lasat la final. Sa te rogi pentru fiecare om care a aparut si numai pentru 5 minute in viata ta. A avut un rol marcant. Chiar daca ai momente cand nu crezi asta, stii ca de fapt, am dreptate.
Cand iti e mai greu, adu-ti aminte de copii tai,pacienti,carora le ai stat la capatai alinandu le suferintele, de sinceritatea si respectul lor, de dragostea lor pentru tine. Au fost 20 ani de munca rasplatita.
Cand cineva te jigneste...zambeste-i si spune-ti in gand: " E doar rautate. Stiu ca sunt un om bun."
Nu uita: "Nimeni nu este perfect." Chiar daca se crede. Nimeni nu le stie pe toate. E doar o spoiala uneori. Esti un om care placi.
Traieste. Iubeste. Zambeste.

STRIGARI DIN TARAMUL PIETRELOR

Am ajuns la concluzia asta.
Da, sunt o piatra.
Nu sunt om...
De la o vreme, sunt oameni care zic despre oameni niste lucuri... Asa de multi le zic, asa de cu patos le zic, asa de des le zic, asa de la fel, ca eu incep sa cred ca stiu ei ce zic, acolo...
Acei oameni vorbesc de "toti oamenii."
De "toata lumea".
De "cu totii". Sau de "nimeni"...
Cam asa:
"Toata lumea in tara asta fura. "Nimic nu merge in tara asta." "Toti oamenii se vand." "Nu mai exista sentimente, cinste, corectitudine." "Nu se mai uita nimeni la cel de langa el."
"Toti mint, toti sunt fatarnici, invidiosi..." "Totul e la taraba."
"S-a pradat tara/lumea de bine."
Nu ma regasesc in astea. Nu ma incadrez in toti oamenii astia. Nu pot sa simt si sa traiesc asa. Dar or fi stiind ei ce zic, atatia...
Asa ca am ajuns la concluzia ca nu sunt om.
Sunt o piatra.
Nu ma simt innebunita de criza. Am avut si pana acum o multime de vremuri grele. Da, am fost si fara servici, si fara ce manca. Nu mult, dar stiu cum este. Clipa de viata cantareste greu si nu-i dau cu piciorul, privind la noroaie iluzorii... Stranuturile de azi, atat de trambitate si purtate din foaie in foaie, din gura in gura, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Mi-am inchis palmele spre cersit. Faptul ca unii si altii nu-mi dau tot felul de atentii, ca nu fac special pentru mine nu stiu ce drept, ca vor sa ma calce pe nervi, ca-si inchipuie ca masura mea e data de vreun statut social, categorie politica ori putere de cumparare, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma intereseaza daca guvernul o sa dea sau nu ceva. Nici daca s-au rasturnat nu stiu cate masini azi-noapte, s-au taiat si s-au rupt vreunii, s-a imbogatit ori s-au jefuit vreo altii. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma misca numarul gropilor de pe sosea. Nu le numar, adica, iar, in fiecare zi... Nici cate semafoare sunt defecte, nici traficul imposibil. Ma lasa rece. Prefer sa-mi caut drum, alaturi de atatia alti mergatori la servici, pe cel mai rapid traseu, care difera din cand in cand, in functie de zi: soare, ploaie, ceata... astea conteaza mult cand vrei sa te "strecori", sa te "rostogolesti". Intr-un fel, I'm a rolling stone...
Nu citesc ziare. De nici un fel. Nu ma intereseaza cine ce a facut si nu a facut, ce vedeta s-a maritat ori dezinsurat, cati copii a facut, cu cine, ce masina/casa/nevasta/sot/prieten/amic si-a tras...sa ma zbat si eu sa-i am,sa fiu la fel sau poate mai sus... Nu. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Dar stiu cum e sa se aprinda inca o faclie pe cer, o stea, cum a fost acum doua zile. De aia sunt piatra. Sa privesc cerul si sa-i stiu schimbarile din compozitie...
Sa nu mai zic de gripa. Aviara, porcina... Va zic de acuma ca urmeaza gripa canina si cea pisiceasca. Pentru ca rate, gaini si porci cresc putini, dar caini si pisici au mai multi, au si aia da la oras. Trebuie un segment de piata mai mare, trebuie vandute mai multe vaccinuri... Nu ma vaccinez. Nu ma reped la nu stiu ce pastile. Incerc, dar nu pot. Tot rece. Tot piatra sunt...
Nu ma impresioneaza plangaretii. Nu ma refer la cei ce scot din ei, din rana, durerea, si o lasa sa curga. E firesc sa versi, sa dai afara... Dar pana la o margine. Nu toata viata. Fiindca mai e de trait, acolo, ceva...
Ma impresioneaza cei care incearca iar, si merg inainte, cu rani cu tot. Uneori ca taurul din arena, cu toate tepusele alea infipte in el. Acolo da, acolo ma misc, ma aprind, sunt gata sa mor si sa inviez cu omul ala, incercand sa iesim impreuna din umbra durerii.
Altfel, cei ce se plang si nu fac nimic sa schimbe, nu ma impresioneaza. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Care nu prea are timp de pierdut cu numaratul gaurilor. Ca piatra, sunt supusa degradarii fizice, voi deveni candva nisip...
Acum e momentul sa simt cum e sa fii viu.
Sa nu va amagiti. Pietrele sunt vii. Pe o planeta vie. Daca stai pe pamant, ca mine, auzi inima Mamei Pamant.
Acum e momentul. O piatra isi tine bine in inima ei de piatra pretioasele bucurii. Ploile care dau viata pamantului, soarele, vantul, padurea, vietatile...
Rasul copilului ce o loveste, cand incepe a merge. Cantecul fluierului. Glasul si tacerea.
Si uneori, cand are sansa sa fie mai mica, poate sa guste zborul, aruncata in cer, poate sa cada si sa se scufunde intr-un lac.
Desigur, astea sunt chestii grozave pentru o piatra...

Dar asa... pentru oameni... pentru toti oamenii... nimic... nu mai... gata.

PS:am fost candva piatra... sunt nisip si am sa ajung o perla :)în scoica ciudata in care ma (re)nasc mereu e loc destul in definitiv ,nu sunt singura....

(in)diferente dureroase...

Doare indiferenta?

Din propria experienta imi permit sa raspund cu da.
Ce inseamna mai exact ”a fi indiferent”?
Pe scurt: nu-ti pasa, nu te interesează de anumite lucruri sau persoane, lasi totul in voia sortii, daca e sa fie asa- bine, daca nu iarasi bine.
Cel mai bun exemplu este o relatie… da stiu ca tot pe tema asta scriu in ultimul timp, dar e cel mai bun exemplu… cel mai mult doare atunci cand persoana la care tii cel mai mult iti da semne ca nu-i mai pasa de tine sau de relatia voastra… va certati, ea/el nu da nici un semn, nici daca a gresit si continua cu gandul ”Daca vine el/ea la mine, bine, daca nu, iara bine” sau cel putin asta insinuezi tu din comportamentul indiferent pe care ti-l arata.
Indiferenta isi face aparitia si in sectorul ”prieteni”. Dar aici te afecteazaparca mai putin... Cel mai grav e atunci cand esti indiferent fata de familie… aici e o mare greseala. Pentru ca familia e cea mai importanta din viata unei persoane… mai ales daca acea persoana este inca un copil si sa nu uitam ca intotdeauna vom avea o parte din noi care se simte în nesiguranta, care ne spune ca avem nevoie de ajutor, de cineva si cine iti e mai aproape decat parintii? Cei care te-au crescut, ti-au oferit caldura si iubirea parinteasca si te-au invatat cum sa te descurci si mereu au fost în spatele tau sa te ridice atunci cand esti la pamant.
Adevarul este ca indiferenta este foarte apropiată de orgoliu. Pentru ca atunci cand folosesti indiferenta gandesti cam asa ”De ce sa ma duc eu? Sa vina ea.” si mai ales daca gandesti in acest fel atunci cand tu ai gresit fata de persoana respectiva se poate numi in totalitate orgoliu…

Pana acum am dat exemple de nepasare asupra unor persoane, dar hai sa ne gandim si in cazul unor fapte, lucruri, obligatii, etc.
Ca si in cazul persoanelor indiferenta are un rol negativ si atunci cand e vorba despre un lucru… acel lucru fiind de exemplu ziua de maine. Daca maine ai de invatat si tu nu te pregatesti si lasi in voia sortii, mai precis daca nu iti pasa… atunci e o problema. Poti lua o nota mica care sa te afecteze, din mai multe puncte de vedere…
Si daca nepasarea inainteaza la lucruri mai importante cum ar fi la obligatiile pe care le ai fata de scoala, societate sau pe viitor iarasi e o problema. Nu ma pricep la exemple pe tema asta, dar presupun ca ati inteles unde vreau sa ajung…
Indiferenta trebuie lasata deoparte si nu numai cand e vorba de prieteni sau anumite sarcini pe care trebuie sa le îndeplinesti… trebuie sa dam dovada de seriozitate si sa aratam ca stiim ce vrem sa facem si cum sa facem… nu sa calcam de 10 ori în acelasi loc si sa dam dovada de nesiguranta pentru ca atunci cei din jurul nostrul vor profita si ne vor pune la pamant…
Astazi m-am gandit sa fac si eu pe indiferenta pentru ca m-am saturat de glumele si gesturiile unor persoane… ba chiar am primit si sfaturi sa procedez astfel, dar daca cineva face pe indiferentu cu mine, nu inseamna ca trebuie sa raspund si eu aceeasi moneda…
Mai pe scurt, nu ma suporti imi spui in fata tot ce vrei iti zic si eu tot ce ma deranjeaza, iar daca nu iti convine la revedere! Stiti cum sta treaba? Cand suntem singuri e cel mai bun prieten, apoi cand apar si altii ma ia la misto ca sa isi faca el imagine! Apoi cand ii zic face pe suparatu… iar eu fiind mai proasta- hai ca las de la mine… dar de acu se va schimba situatia… nu-ti convine, pa!
Nu ma pun sa fac eu pe suparatu sau indiferentu… Nu merita sa imi bat capul pentru asta.
Cam atat si despre subiectul indiferentei… Adevarul e ca indiferenta doare, dar pentru niste prieteni cu două fete nu te va durea niciodata si daca stam sa ne gandim fiecare persoana de pe glob are o fata in plus…

Ai suferit vreodata de o boala incurabila?Stii cum e?Sa iti tarai corpul pe strazi straine si sa simti cum iti cedeaza genunchii? Sa mergi si sa mergi spre nicaieri.. Sa te gandesti ca esti pierdut, ca ai avut o sansa si ai risipit-o..Sa stii ca esti bolnav.. Ti s-a intamplat? .Nimic nu e mai dureros decat sa stii ca mai ai 1 luna sau 2, fie 3, de trait si sa nu poti face nimic.Pana acum ceva vreme am crezut ca si eu sufar de o boala incurabila.Cand m-am imbolnavit,nu credeam sa gasesc remediu niciunde.Ma luptam cu mine si cu ceilalti doar sa cad la o invoiala care sa ma multumeasca macar pe jumatate din cat mi-as fi dorit.Imi treceau prin minte ganduri sinistre care puteau sa-i raneasca pe ceilalti si sa ma linisteasca pe mine.Dar apoi imi revenea ratiunea si socoteam ca acest medicament nu va face altceva decat sa-i imbolnaveasca pe multi.Si eu nu vroiam sa mai sufere nimeni.. Vroiam ca lumea sa-mi para altfel.. vroiam sa am asa o putere, sa fiu o zana si sa-mi trec privirea peste tot ce nu era asa cum ar fi trebuit si in mai putin de o secunda sa se preschimbe in ferucire.Dar n-am fost o zana la momentul potrivit desi candva am simtit ca am bagheta fermecata in mana stanga. Si daca stau sa ma gandesc bine acum, cand lucrurile s-au linistit cat de cat nici macar nu as fi vrut sa preschimb ceva. Pentru ca totul in lumea asta isi are rostul sau si mi-a mai spus mie cineva, candva ca nimic nu este intamplator. Si niciodata n-am sa mai spun:"poate daca... era altfel". Cu timpul am inceput sa accept.Si mi a fost mai bine. Si mi-as dori din tot sufletul sa iti impartasesc si tie secretul meu dar imi este aproape imposibil. Nu pot sa-ti zic decat sa nu te mai lasi constrans de nimeni si de nimic, sa ai grija de sufletul tau, sa-l ingrijesti, sa-l cureti, sa nu-l neglijezi.Am invatat intr-un timp relativ scurt ca viata nu se poate opri la picioarele nimanui si ca faci cea mai mare greseala daca o asezi acolo. Eu mi-am pus-o odata si-am lasat-o sa se umple de praf si de noroi. Am avut insa norocul sa-mi aminteasc de ea la timp si desi era murdara si infometata am tras-o inapoi in mine.Mi-am cerut iertare pentru toate cate am facut, si i-am pus pe o tava aurita bucati considerabile de iubire din care se poate infrupta. Mai am de muncit pana ce ma va ierta intru-totul, dar macar sunt multumita ca am salvat-o si e cu mine acum.Nu regret nimic!Mi-am mai pus cate ceva la cutia amintirilor.Am invatat doar sa nu mai privesc inapoi si sa o iau la fuga pe drumul ce tocmai mi s-a deschis.Si ce mult ma bucur cand alerg ca o bezmetica si are cine sa ma tina de mana si sa aibe grija sa nu-mi julesc genunchii.
Asa ca, prieteni dragi, daca simtiti cum inauntru vostru incepe sa se dezvolte boala asta incurabila, nu disperati! Am medicamentul cu mine.. si voi il aveti. Scotociti bine prin buzunare si dizolvati-l intr-un pahar cu apa..Beti-l pe nerasuflate si respirati adanc...Traiti!...

shadows..

Imi aranjez fricile intr-o cutie..
E parfumata si mica..
Le inghesui cu grija si caut cheia.
Cutia e devenit cufar.
E zestrea mea de nunta.
Traume..frici..panici si zambete mici.
Nu le poti cuprinde.
Nu stau in loc.
Se joc de-a v-ati ascunselea.
Mama mi-a zis ca inca din leagan..ma jucam cu umbrele..
Mi-au zis ca m-au lasat singura dormind..in leagan..si au plecat..iar cand s-au intors m-au gasit gangurind si razand..
Flacarile din soba reflectate pe pereti m-au intrigat..
Mainile mele desenau umbre pe pereti..iar ei s-au speriat de umbre..

As vrea sa mai pot desena pe peretii vietii mele.
Incerc sa-mi incarc bateriile si sa merg mai departe.
Nu pot sa traiesc fara amagire.
Nu am vrut deloc sa vad ce se ascunde in spatele cortinei.
Dar s-a intamplat..
Sunt prinsa intre joc si spleen...
Ma simt atat de batrana..incat ma privesc cu uimire..
Nu am cearcanele si ridurile varstei mele adevarate.
Sunt o batranica cu o zestre mult prea mare..
si un cufar mult prea mic.
As vrea sa mai pot desena umbre pe pereti.
dar am ramas fara cerneala. ..

feel...

Incerc sa-mi adorm trairile sub o folie de plastic. Stiu ca am sa reusesc chiar sa zambesc.Am sa par brava si cuminte si am sa surad amar.Stiu ca voi dormi un somn mic si chinuit si ma voi trezi mai meschina..si mai putin frumoasa.Incerc sa nu ma gandesc..Stiu ca undeva imi va ramane mereu in minte regretul....Ma simt vinovata..si stiu ca voi avea un ''cum ar fi fost daca..''intotdeauna in spatele mintii.Doar lucrurile mici ma fac sa cred ca raman aceeasi.

euuuu.....

eu nu am nimic deosebit.
nu stiu cant la nici un instrument.
nu stiu sa cant.
adica.
nu am talent la desen.
adica poate am un pic.
dar nu l-am exeresat niciodata.

nu stiu sa pictez.
nu sculptez.
nu cant la lauta.

uf..
nu stiu sa fac nimic.
singurele mele calitati..ar fi
doar faptul ca imi plac oamenii.
am curaj.
curaj sa intreprind diverse lucruri.
sunt curioasa.
si cam atat.

am fost copilul model.
cel mai cuminte.
dar nu stiu cum se face.
ca tocmai eu..
i-am rupt mana prietenului meu Adrian
el fiind cel mai obraznic.
nu ma intrebati cum si de ce.
habar nu am.
o data tin minte ca ne jucam Tara -tara vrem ostasi si simplu l-am scapat cu capul de un bolovan
iar a doua oara in scranciob.
adica leagan.
eee.
totusi cred ca ma mai iubeste si acum.

asa netalentata cum sunt.
am avut o copilarie frumoasa.
Mariana,prietena mea mai mare:)avea grija totusi s o pipereze cu diverse torturi.
ne punea pe un dulap(pe mine si pe fratii ei) si nu ne dadea jos pana nu i spuneam o poveste -sau poezie;ne amagea cu un oras minune in care erau toate visele noastre de copil realizabile,si in care nu ne lua pt ca nu strangeam firmiturile de pe jos cu gura-brrrr imi vine sa i rup cozile pt asta! :))
cine se poate lauda cu asa ceva?!(cred ca de atunci am ramas cu darul de a spune povesti...)
acum cand ii zic..
imi spune ca eram fraieri.
si ca ea se prapadea de ras cand ne vedea asa cuminti si seriosi asezati ca galustele pe dulap....nu ma pot plange nici de ai mei.
mi -au dat cam tot ce am dorit...Atat ca tata a considerat ca are treburi mai importante alaturi de ingeri si a plecat devreme...

in consecinta.
ce-mi mai pot dori??

cred totusi.
ca voi incerca sa incep sa invat sa tricotez....
e singura mea speranta.
:)

CAPTIV IN INTERIORUL UNUI CERC

Q,te-ai imaginat vreodata captiv in interiorul unui cerc??

nu,desigur ca nu,asa ceva te depaseste,totusi!.esti un om cu capul pe umeri ,simturile sunt intregi,balamalele bine unse :),nu poti avea obsesii,nu poti avea asemenea obsesii! ...Te invidiez ,desigur ca ai fost scutit de groaza de a te simti prizonier intr un cerc si de a sti ca de scapat nu vei scapa vreodata,ca... uita te bine ,priveste staruitor punctul din mijlocul cercului,punctul acesta este moartea,bulboana care stii ca te va inghiti,peste un ceas sau peste nu stiu cati ani,dar te inghite-e singura certitudine pe care o poti avea acolo,absolut singura...Noi toti,toti suntem captivi in cate un cerc,numai ca multi ignora primejdia...toti ,toti stiu ca vor muri candva,orice vietate moare,si aproape toti ,in constiinta lor pe undeva ,refuza sa creada in aceasta posibilitate...si traiesc nepasatori si fericiti...pe cand captivul...n-are nici o indoiala si... asteapta deznodamantul...ochii-i sunt atintiti,zi si noapte asupra punctului fatal,asupra bulboanei,care la randul ei il atinteste necontenit...o,si cat de crancen!

Stii, palmele lui par curate,uscate,doua maini obisnuite...Iluzie!...Sunt vesnic umede,vesnic murdare de jilaveala zidului de temnita de care sta bine lipit cu spatele,de care se lipeste cu disperare,pe care il pipaie orbeste cu palmele,in necurmata lui zbatere ,in zadarnica incercare de a gasi o spartura in turnul rotund in care sta inchis! Cu ochii tinta la valtoarea amenintatoare din mijloc,cauta orbeste scaparea,desi stie prea bine ca scapare nu e...Oh,dar cum sa fie?! E doar un cerc,un cerc perfect...Un triunghi,un patrat,un romb,orice alta figura geometrca are unghiuri,are coturi,ascutisuri unde te poti opri sa-ti tragi rasuflarea si unde poti spera ca gasesti o imperfectiune,o cale de iesire,de izbavire...Dar un cerc?? Un cerc n-are nici o fisura-nu poti iesi din el,dupa cum nimeni nu paote patrunde din afara inauntrul lui...Nimeni,nimeni...

Am crezut o clipa ,candva,ca am risipit vraja,aducand pr in temnita mea,si bulboana s a razbunat,o inghitit-o...acum,satula,vuieste satisfacuta si pe mine ma asteapta,ceva mai rabdatoare...

Intelegi acum de ce a desenat Popillius acel cerc imprejurul lui Antiochus?

L-A ZAVORAT INTR-O SPAIMA!

Si nu in spaima armelor,concreta,palpabila,omeneasca ci in spaima de mister,de absurd-de aceea a folosit betigasul acela ridicol...

EFEMER...

Sarbatorim, petrecem-cu diverse prilejuri: zile de nastere, de nume, botezuri , logodne, nunti, succese, avansari,veniri , intoarceri, mutari in case noi. Familia se reuneste, se vad fotografii vechi, se fac altele, se schimba carti de vizita, numere de telefon, se fac promisiuni, se spun amabilitati-de multe ori, de circumstanta :ce bine arati, inca nu porti ochelari, ai ramas neschimbat(a), te prinde bine culoarea asta, ne revedem peste o luna, veniti pe la noi, te sun, abia astept sa ne intalnim, il aduc si pe cel mic, stii unde ma gasesti.. Si, deodata, tocmai cand nu te astepti , se intampla sa vezi si sa simti , cu toata fiinta ta , ca flacara , asa cum are un inceput, pana la urma , se stinge. Suferi , sufera si altii , plangi , plang toti , te intrebi , se mai intreaba cate unul , vrei sa intelegi cum? de ce ? ; poate ca si altii ar vrea sa inteleaga. Pentru o clipa , speram ca ar putea fi ca altadata.. Timpul se asterne, uitam ce-a fost ; uitam chiar ca a fost . Si trecem . Mai departe . Toti . Singuri.

DROGURI SPIRITUALE...

Exista oameni care se uita cu jind la starea de bine a altora, cu invidie parca. Ar vrea si ei sa fie armoniosi ca tine. Ar vrea si ei sa aiba sufletul curat, limpede, luminos ca al tau. Ar vrea si ei... dar daca se poate, ar vrea sa primesca de-a gata totul, pe tava si exact cand au nevoie. Ba chiar ar vrea sa ti fure putin din viata ta-sa fie si ei ceea ce reprezinti tu,sa aiba prietenii tai ,poate chiar si numele,sau daca nu,macar porecla :) ,sa fie in lumea ta....Da, exista astfel de oameni. Ei nu stiu ca o casa e curata daca o ingrijesti, e luminoasa daca o luminezi, este armonioasa daca pazesti si ocrotesti lumina. Nu, ei au impresia ca exista o vraja, ceva, o pleasca ce pica de-a gata de undeva, si pe care, daca ei nu au primit-o, poate, cine stie, ar putea sa o fure de la tine sau sa te pacaleasca sa le-o pui in brate . Si tu o faci.
Numai ca astfel de daruri se topesc precum zapada in bratele si in sufletele celor care nu stiu sa le ingrijeasca. Pentru ca iubirea si viata, mai mult decat orice in acesta lume - sau in oricare alta - sunt inefabile prezente si trairi ce tin atata vreme cat suportul este pe masura darului.
Ele seamana cu sabia Regelui Arthur, nu poti sa o ai decat daca iti apartine.
Seamna cu lumina, nu o poti reflecta daca nu esti tu insuti stralucitor. Seamna cu surasul, nu poate inflori pe o fata ale carei ganduri sunt urate. Aceste daruri inefabile, manifestari ce tin de iradierea energiilor subtile, ce tin de respiratia luminii, de arta de a fi, nu au fiinta purtatoare, ci doar sunt unde ...
Da, ei ar vrea si ei aceste daruri.. cel putin asa afirma. si cum izvorul daruieste si soarele lumineaza si cerul se reflecta in apa curata, tot astfel, a darui este la fel de natural si de simplu.. . de minunat si de firesc..
Le dai cu inima deschisa din bucuria ta, din starea ta, din linistea si incantarea cu care iti traiesti viata, fara sa banui o clipa ca nu sunt decat niste sarmani invidiosi care nu vor putea niciodata sa simta ca tine si sa impartasesca cu tine si sa sporeasca alaturi de tine aceste comori ale inimii.
Nu vor decat un pic din tine...pentru o perioada...se simt bine...in pielea ta...dar cand aceasta devine prea grea...si cade...raman chipuri fara suflet...e ca un fel de...balet mecanic...
Si la fel ca fata lenesa din povestea lui Creanga, ei imbrancesc un catel bubos, lovesc un cuptor darapanat, trec pe sub pomul plin de omizi. ce treaba au ei? ce treaba au ei cu a darui cu a avea grija, cu responsabilitatea si iubirea cea blanda.. hehehe, ce usor pot fi rastalmacite principiile si puse in slujba raului...trec peste orice principii pentru a ajunge unde si ce vor...
Da.. astfel de oameni intra in viata ta, iti strica armonia cu priomisiuni si false mistere, parand cei mai buni, cei mai serviabili, cei mai aproape.. si asta pana te agata, ca sa zic asa. pana ce ai devenit la indemana.. pana ce devii disponibil.
Dar ce te poate face sa zambesti amar.. incredibil iti spui! Incredibil.. Este ca la sfarsit, au intotdeauna talentul si placerea, tupeul de fapt, de a-ti servii o lectie de spiritualitate.
Eu una am ramas paf in fata acestui stil de a da sens si greutate celor mai mizerabile comportamente. Incep sa ti se toarne in cap cuvintele marilor invatati. care, fireste, sunt superbe, dar cand stii cum au fost spuse si ca sa acopere ce, te apuca furia. Desi, de felul tau esti un om cumsecade.
Ti se spune ca sa inveti sa iubesti fara ceri. Sa iubesti fara sa ai nevoie de nimeni. Sa iubesti si sa fii aproape un /o sfanta daruind neconditionat. De parca ei ar face asa . Dar ce conteaza. Tu esti mai bun si asta e lectia ta. Da, tu esti cel care trebuie sa invete, nu ei,. ehehe..
Cine a spus ca se ajunge aici asa, peste noapte? de unde pana unde astfel de droguri spirituale si teorii de ametit constiinta? de unde?
pai da, fii tu bun, ca sa am eu loc sa fiu rau. Fii tu ingaduitor, ca sa am eu loc de fitze, Fii tu rabdator, ca sa am eu pe cine tortura....
Elevarea este o problema personala..
Iar cine ne iubeste, ne iubeste si ne primeste si se bucura de noi si impartaseste cu noi, fara pretentii, fara fitze, fara mofturi si pedepse.

Iar daca ti se intampla sa te trezesti cu momente furate din viata ta.... gandeste-te ca armonia si bucuria de a trai sunt cu mult mai valoroase ...in definitiv...fiecare isi are drumul sau scris,chiar daca altora li se pare ca al tau e presarat cu pulbere de stele...

IN THE OUT OF LOVE

Viata se traieste cu ce suntem, cu pofta si cu nesat..
Cand iubesti, daruiesti totul fara sa ceri nimic, decat un strop de
iubire.Daca se intampla sa-l primesti e o implinire, daca se intampla sa-ti dai seama ca nu a fost decat un joc, e inca bine. Chiar jocul de-a iubirea este frumos.Ramane posibilitatea sluta si des intalnita, cand
esti inselat in asteptarile tale, in orice gen de iubire ai daruit.Aici suferinta este pe masura inaltarii la care a ajuns sufletul tau. Chiar si atunci trebuie sa nu uitam ca cineva ne iubeste cu adevarat, acolo sus.
Mereu ma lovesc de atitudini de acest gen. Este frumos sa ne jucam uneori cu vorbele,.. Este frumos de asemnea sa pastram viu spiritul pur al iubirii.. Este frumos sa intilnim minti luminate care sa ne arate cum anume sa traim sau, mai bine zis, care este calea pe care sa ne straduim... dar as intreba: cati din cei care procedeaza astfel, in cuvinte, o pot face la modul propriu? dar nu asa, ocazional, ci forever!
Cati oare fac practic acest lucru si nu se simt uzati in timp, obositi si lezati mai ales. pentru ca a face asta deodata, nepregatit de si pentru viata, este fara noima si cauzeaza . Ca sa nu mai spun ca, dupa mine, este o mentalitate gresita. De ce? Pentru ca desparte iubirea CEA NOBILA de viata, care nu e nobila si care nu se traieste doar cu sirop de trandafir pe buze. Si ... inca
deoarece firea omenesca seamna cu o floare care are nevoie de iubire cum are nevoie floarea de apa.. cum necum, va trebui sa isi faca rost de ea, pe merit sau pe nemerit, si daca nu o primeste, se va chirci, sufletul se va usca si in timp va deveni doar o farama de praf...
Sa nu ne amagim cu vorbe mari, cu atitudini de viata pentru care nu suntem pregatiti. Sa nu incercam sa facem pe sfintii. Sa fim sinceri cu noi insine. E mult mai bine...
Sa incercam sa luam lucrurile pas cu pas, sa ne bucuram de varsta, de viata, de iubire...
cu bucurie,
cu furie,
cu egoism,
cu foame si cu pofta,
cu tot ceea ce bunul Dumnezeu a sadit in noi si nu a facut-o degeaba..
Sa lasam vremea distilarilor sa vina singura.. altfel, nu vom avea de unde si ce sa distilam...
Viata se traieste cu ce suntem, cu pofta si cu nesat.. transpirand si infruptandu-ne, iar iubirea e ca un val care ne poate izbi, ne poate purta, ne poate avanta, ne poate scufunda,
.. curajul ...inseamna viata.. iar intelepciunea vine cu timpul,, iar inteleptirea este o problema personala.. o unealta cu care savuram mai bine viata..
Nobila iubire se cucereste, se rapeste, se fura, se ia cu indrazneala.. nu ne plimbam pe langa ea cu veneratie, privind-o de jos in sus.. ci ochi in ochi...
Iar celui inselat si mintit , chiar daca e drept si frumos sa ii spui astfel de cuvinte, ele nu valoreaza doi bani , fara o mana intinsa, fara ajutorul PRACTIC de face ceva pentru el , pentru a se ridica din pamantul suferintei sale.
ridica-l , ia-l pe sus, minte-l daca e nevoie, arunca-l in viata, intre alte carari, bate-l, dar nu-l mangaia pe crestet si nu ii spune astfel de vorbe, pentru ca mai mult il vei umili, pentru ca in adincul inimii sale mereu va spune: da, era frumos sa iubesc, dar uite, pentru mine nu e...
Deci, fii sincer cu inima ta si nu fatarnic, nu incerca sa prezinti ceva lipsit de viata ca fiind adevar, pentru ca nu este. Ci este doar o metoda de a scapa de amintiri si de rutinele ticaloase care te-au adus acolo.
Asa ca, ridica-te si ridica-l si pe acela semeni tie si porneste sa fii, sa traiesti, cu toate riscurile si cu toate consecintele.. respira viata , invata din mers si priveste inainte..

Putem lasa niste sentimente...

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile si adversitatile noastre.
Ma-ntreb: noi, la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara?
Banuiesc ca putem lasa niste sentimente. Mai putin de ura, intrucatva de patimi dar… de
dragoste mai ales.” -Nichita Stanescu

Cultura occidentala pare obsedata de conceptul de iubire. Oriunde te-ai indrepta, spre muzica pop, TV, filme si magazine esti bombardat cu cantece de iubire, povesti de iubire si sfaturi in dragoste. Unde poti gasi persoana potrivita, cum poti fi sigur ca este persoana potrivita si cum il/o poti face sa te iubeasca.
Dar este aceasta iubire sau este vorba despre implinirea nevoilor? Beatles-ii au recunoscut in timpul unui interviu: “Cantam mult despre iubire, dar toata lumea stie ca ne referim la sex.” Si sexul este numai una dintre nevoile pe care oamenii spera sa si le implineasca intr-o relatie.
Din nefericire aceasta confuzie dintre iubire si satisfacerea nevoilor poate cauza multe probleme.
Chiar si atunci cand iubirea este prezenta intr-o relatie, dilema daca nevoile au fost sau nu implinite poate sa acopere complet adevaratele sentimente. Uneori nu esti constient care sunt nevoile tale, dar pur si simplu nu te simti satisfacut/a. Cu totii avem nevoi si nu este nimic in neregula sa avem nevoi
Insa mie un gand nu mi da pace...Prietenii stiu:)
Cei care imi sunt apropiati stiu ca de ceva vreme un gand nu-mi da pace… ce este iubirea neconditionata?
De obicei scriu despre lucruri pe care le inteleg si le traiesc, de aceea in randurile de astazi n-am sa introduc un comentariu personal langa fragmentulpe care l-am ales. Iubirea neconditionata este un nivel de constiinta la care, oricat de mult m-am straduit (sau poate pentru ca din cauza ca m-am straduit prea mult?), n-am reusit sa ma ridic decat intr-unul dintre rolurile vietii mele, acela de mama.
Legat de acest subiect,desi au trecut atatia ani,nu pot sa uit o mica gluma spusa la cursul de psihologie-Daca vrei sa stii care e raspunsul la intrebarea asta, ia-ti partenerul de viata si cainele, inchide-i in portbagajul masinii si plimba-te pe un drum de tara timp de vreo ora. Dupa ce opresti masina si deschizi portbagajul, observa care dintre ei se bucura ca te vede. Acela te iubeste neconditionat!
Nu demult,am rasfoit cartea Iubire fara conditii-a lui Paul Ferrini
indraznesc sa reproduc un fragment:

Este necesar ca limitele pe care le stabilesti sa fie bine gandite, daca se pune problema sa treci de ele.
Nu-l face raspunzator pe aproapele tau pentru pacea si fericirea ta si nu-ti asuma nici responsabilitatea pentru pacea si fericirea lui. El n-a venit sa te mantuiasca pe tine si nici tu n-ai venit sa il mantuiesti pe el.
Pe de alta parte, dezleaga-l pe semenul tau de orice resentiment pe care il nutresti fata de el. Nu te abtine in nici un fel de la a-i arata iubire. Caci, a incerca sa-l privezi de fericirea sa, inseamna a-l ataca si a te intemnita pe tine insuti in stransoarea vinei si a fricii.
Nu-ti astupa urechile cand aproapele tau striga dupa ajutor.

Lasa-l sa lucreze alaturi de tine, atata timp cat vrea el. Si, cand e gata sa plece, doreste-i tot binele. Da-i hrana si apa pentru drum. Nu-l indatora si nu-l forta sa stea impotriva vointei sale. Libertatea aproapelui tau nu este un simbol al propriei tale libertati. De aceea, lasa-l sa vina si sa plece dupa bunul lui plac. Ureza-i bun venit cand vine si spune-i bun ramas cand pleaca.

Mai mult de-atat nu poti face. Atat insa este suficient

Ingrijeste-te de fiecare strain in felul acesta, si eu iti voi arata o lume in care s-a intors increderea si in care domneste iubirea de aproape.
Iubeste-ti aproapele, asa cum ai vrea sa te iubesti pe tine insuti. Fa-l sa fie la fel de important. Nu fa sacrificii pentru el si nu-i cere ca el sa faca sacrificii pentru tine, ci ajuta-l cand poti si primeste-i ajutorul cu recunostinta, atunci cand ai nevoie de el.
Aceasta reciprocitate simpla si plina de demnitate este un gest al iubirii si al acceptarii. El demonstreaza incredere si stima reciproca.

Mai mult de-atat e prea mult. Mai putin de-atat e prea putin

Esec si acceptare...respect?

Am ajuns la concluzia ca romanul nu stie sa piarda. Nu conteaza despre ce e vorba, romanul nu stie sa piarda. Cel putin, cand vine vorba de un concurs, romanul care pierde uita sa mai gandeasca.
Spre deosebire de altii, romanul nici macar nu asteapta sa se termine concursul pentru a se da in stamba. In caz ca nu stiti ce si cum, va voi da, in continuare, niste exemple.
Romanul cand vede ca pierde incepe sa improaste cu noroi. In principiu, arunca in contracandidati, dar poate arunca si in cei care-i ajuta rivalii. Romanului nu-i pasa ca altul mai bun castiga, conteaza ca pierde el. De ce sa recunoasca faptul ca a venit unul cu o idee mai buna si l-a luat? Mai bine il injura, il sapa, ii cauta nod in papura si se apuca sa-l saboteze.
Si toate astea pentru ca el se considera cel mai frumos si cel mai destept, in conditiile in care-i putin submediocru.
Daca realizeaza, cu putin timp inainte de finalul concursului, ca-i posibil sa piarda, incepe sa injure si concursul in sine. Pai, daca el nu a castigat, inseamna ca acel concurs e de tot rahatul. Bineinteles ca nu era asa cand s-a inscris el, a devenit cand a pierdut el. Pentru ca nu realizeaza ca-i un incompetent, un imbecil sinistru, care nici macar nu avea ce cauta acolo.
Daca totusi se prinde cat de penibil este, atunci cand injura concursul, se apuca de injurat organizatorii. Sigur a fost furat. Nu se poate altfel. El crede ca este buricul pamantului si juriul l-a catalogat drept ochiul maro. Pai, cum, el a facut, a dres, a rasfacut si nimic?! Nu conteaza ca nu se ridica nici macar la 10 la suta din valoarea celorlalti. El este cel mai bun, i-a zis si maica-sa asta, si vecinul de la doi, si proful de sport. Cum se poate ca el sa piarda? Clar a fost furat, a fost blat, a fost manareala.

Pentru ca romanul nu-si vede barna din ochiul lui, ci paiul din ochiul celuilalt.(bineinteles ca sunt doar cativa,nu toti,dar stiu sa iasa foaaarte bine in evidenta...) Trist...