Am ajuns la concluzia asta.
Da, sunt o piatra.
Nu sunt om...
De la o vreme, sunt oameni care zic despre oameni niste lucuri... Asa de multi le zic, asa de cu patos le zic, asa de des le zic, asa de la fel, ca eu incep sa cred ca stiu ei ce zic, acolo...
Acei oameni vorbesc de "toti oamenii."
De "toata lumea".
De "cu totii". Sau de "nimeni"...
Cam asa:
"Toata lumea in tara asta fura. "Nimic nu merge in tara asta." "Toti oamenii se vand." "Nu mai exista sentimente, cinste, corectitudine." "Nu se mai uita nimeni la cel de langa el."
"Toti mint, toti sunt fatarnici, invidiosi..." "Totul e la taraba."
"S-a pradat tara/lumea de bine."
Nu ma regasesc in astea. Nu ma incadrez in toti oamenii astia. Nu pot sa simt si sa traiesc asa. Dar or fi stiind ei ce zic, atatia...
Asa ca am ajuns la concluzia ca nu sunt om.
Sunt o piatra.
Nu ma simt innebunita de criza. Am avut si pana acum o multime de vremuri grele. Da, am fost si fara servici, si fara ce manca. Nu mult, dar stiu cum este. Clipa de viata cantareste greu si nu-i dau cu piciorul, privind la noroaie iluzorii... Stranuturile de azi, atat de trambitate si purtate din foaie in foaie, din gura in gura, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Mi-am inchis palmele spre cersit. Faptul ca unii si altii nu-mi dau tot felul de atentii, ca nu fac special pentru mine nu stiu ce drept, ca vor sa ma calce pe nervi, ca-si inchipuie ca masura mea e data de vreun statut social, categorie politica ori putere de cumparare, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma intereseaza daca guvernul o sa dea sau nu ceva. Nici daca s-au rasturnat nu stiu cate masini azi-noapte, s-au taiat si s-au rupt vreunii, s-a imbogatit ori s-au jefuit vreo altii. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma misca numarul gropilor de pe sosea. Nu le numar, adica, iar, in fiecare zi... Nici cate semafoare sunt defecte, nici traficul imposibil. Ma lasa rece. Prefer sa-mi caut drum, alaturi de atatia alti mergatori la servici, pe cel mai rapid traseu, care difera din cand in cand, in functie de zi: soare, ploaie, ceata... astea conteaza mult cand vrei sa te "strecori", sa te "rostogolesti". Intr-un fel, I'm a rolling stone...
Nu citesc ziare. De nici un fel. Nu ma intereseaza cine ce a facut si nu a facut, ce vedeta s-a maritat ori dezinsurat, cati copii a facut, cu cine, ce masina/casa/nevasta/sot/prieten/amic si-a tras...sa ma zbat si eu sa-i am,sa fiu la fel sau poate mai sus... Nu. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Dar stiu cum e sa se aprinda inca o faclie pe cer, o stea, cum a fost acum doua zile. De aia sunt piatra. Sa privesc cerul si sa-i stiu schimbarile din compozitie...
Sa nu mai zic de gripa. Aviara, porcina... Va zic de acuma ca urmeaza gripa canina si cea pisiceasca. Pentru ca rate, gaini si porci cresc putini, dar caini si pisici au mai multi, au si aia da la oras. Trebuie un segment de piata mai mare, trebuie vandute mai multe vaccinuri... Nu ma vaccinez. Nu ma reped la nu stiu ce pastile. Incerc, dar nu pot. Tot rece. Tot piatra sunt...
Nu ma impresioneaza plangaretii. Nu ma refer la cei ce scot din ei, din rana, durerea, si o lasa sa curga. E firesc sa versi, sa dai afara... Dar pana la o margine. Nu toata viata. Fiindca mai e de trait, acolo, ceva...
Ma impresioneaza cei care incearca iar, si merg inainte, cu rani cu tot. Uneori ca taurul din arena, cu toate tepusele alea infipte in el. Acolo da, acolo ma misc, ma aprind, sunt gata sa mor si sa inviez cu omul ala, incercand sa iesim impreuna din umbra durerii.
Altfel, cei ce se plang si nu fac nimic sa schimbe, nu ma impresioneaza. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Care nu prea are timp de pierdut cu numaratul gaurilor. Ca piatra, sunt supusa degradarii fizice, voi deveni candva nisip...
Acum e momentul sa simt cum e sa fii viu.
Sa nu va amagiti. Pietrele sunt vii. Pe o planeta vie. Daca stai pe pamant, ca mine, auzi inima Mamei Pamant.
Acum e momentul. O piatra isi tine bine in inima ei de piatra pretioasele bucurii. Ploile care dau viata pamantului, soarele, vantul, padurea, vietatile...
Rasul copilului ce o loveste, cand incepe a merge. Cantecul fluierului. Glasul si tacerea.
Si uneori, cand are sansa sa fie mai mica, poate sa guste zborul, aruncata in cer, poate sa cada si sa se scufunde intr-un lac.
Desigur, astea sunt chestii grozave pentru o piatra...
Dar asa... pentru oameni... pentru toti oamenii... nimic... nu mai... gata.
Da, sunt o piatra.
Nu sunt om...
De la o vreme, sunt oameni care zic despre oameni niste lucuri... Asa de multi le zic, asa de cu patos le zic, asa de des le zic, asa de la fel, ca eu incep sa cred ca stiu ei ce zic, acolo...
Acei oameni vorbesc de "toti oamenii."
De "toata lumea".
De "cu totii". Sau de "nimeni"...
Cam asa:
"Toata lumea in tara asta fura. "Nimic nu merge in tara asta." "Toti oamenii se vand." "Nu mai exista sentimente, cinste, corectitudine." "Nu se mai uita nimeni la cel de langa el."
"Toti mint, toti sunt fatarnici, invidiosi..." "Totul e la taraba."
"S-a pradat tara/lumea de bine."
Nu ma regasesc in astea. Nu ma incadrez in toti oamenii astia. Nu pot sa simt si sa traiesc asa. Dar or fi stiind ei ce zic, atatia...
Asa ca am ajuns la concluzia ca nu sunt om.
Sunt o piatra.
Nu ma simt innebunita de criza. Am avut si pana acum o multime de vremuri grele. Da, am fost si fara servici, si fara ce manca. Nu mult, dar stiu cum este. Clipa de viata cantareste greu si nu-i dau cu piciorul, privind la noroaie iluzorii... Stranuturile de azi, atat de trambitate si purtate din foaie in foaie, din gura in gura, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Mi-am inchis palmele spre cersit. Faptul ca unii si altii nu-mi dau tot felul de atentii, ca nu fac special pentru mine nu stiu ce drept, ca vor sa ma calce pe nervi, ca-si inchipuie ca masura mea e data de vreun statut social, categorie politica ori putere de cumparare, ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma intereseaza daca guvernul o sa dea sau nu ceva. Nici daca s-au rasturnat nu stiu cate masini azi-noapte, s-au taiat si s-au rupt vreunii, s-a imbogatit ori s-au jefuit vreo altii. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Nu ma misca numarul gropilor de pe sosea. Nu le numar, adica, iar, in fiecare zi... Nici cate semafoare sunt defecte, nici traficul imposibil. Ma lasa rece. Prefer sa-mi caut drum, alaturi de atatia alti mergatori la servici, pe cel mai rapid traseu, care difera din cand in cand, in functie de zi: soare, ploaie, ceata... astea conteaza mult cand vrei sa te "strecori", sa te "rostogolesti". Intr-un fel, I'm a rolling stone...
Nu citesc ziare. De nici un fel. Nu ma intereseaza cine ce a facut si nu a facut, ce vedeta s-a maritat ori dezinsurat, cati copii a facut, cu cine, ce masina/casa/nevasta/sot/prieten/amic si-a tras...sa ma zbat si eu sa-i am,sa fiu la fel sau poate mai sus... Nu. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Dar stiu cum e sa se aprinda inca o faclie pe cer, o stea, cum a fost acum doua zile. De aia sunt piatra. Sa privesc cerul si sa-i stiu schimbarile din compozitie...
Sa nu mai zic de gripa. Aviara, porcina... Va zic de acuma ca urmeaza gripa canina si cea pisiceasca. Pentru ca rate, gaini si porci cresc putini, dar caini si pisici au mai multi, au si aia da la oras. Trebuie un segment de piata mai mare, trebuie vandute mai multe vaccinuri... Nu ma vaccinez. Nu ma reped la nu stiu ce pastile. Incerc, dar nu pot. Tot rece. Tot piatra sunt...
Nu ma impresioneaza plangaretii. Nu ma refer la cei ce scot din ei, din rana, durerea, si o lasa sa curga. E firesc sa versi, sa dai afara... Dar pana la o margine. Nu toata viata. Fiindca mai e de trait, acolo, ceva...
Ma impresioneaza cei care incearca iar, si merg inainte, cu rani cu tot. Uneori ca taurul din arena, cu toate tepusele alea infipte in el. Acolo da, acolo ma misc, ma aprind, sunt gata sa mor si sa inviez cu omul ala, incercand sa iesim impreuna din umbra durerii.
Altfel, cei ce se plang si nu fac nimic sa schimbe, nu ma impresioneaza. Ma lasa rece.
Sunt o piatra.
Care nu prea are timp de pierdut cu numaratul gaurilor. Ca piatra, sunt supusa degradarii fizice, voi deveni candva nisip...
Acum e momentul sa simt cum e sa fii viu.
Sa nu va amagiti. Pietrele sunt vii. Pe o planeta vie. Daca stai pe pamant, ca mine, auzi inima Mamei Pamant.
Acum e momentul. O piatra isi tine bine in inima ei de piatra pretioasele bucurii. Ploile care dau viata pamantului, soarele, vantul, padurea, vietatile...
Rasul copilului ce o loveste, cand incepe a merge. Cantecul fluierului. Glasul si tacerea.
Si uneori, cand are sansa sa fie mai mica, poate sa guste zborul, aruncata in cer, poate sa cada si sa se scufunde intr-un lac.
Desigur, astea sunt chestii grozave pentru o piatra...
Dar asa... pentru oameni... pentru toti oamenii... nimic... nu mai... gata.
PS:am fost candva piatra... sunt nisip si am sa ajung o perla :)în scoica ciudata in care ma (re)nasc mereu e loc destul in definitiv ,nu sunt singura....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu