Am descoperit ca nu mori oricate lovituri de oricate feluri ai incasa de la oricati straini, dar ca te doare de moarte un telefon neprimit de la un prieten.
Am descoperit ca desi suntem toti oameni mari , nevoia de gesturi mici nu dispare.
Am descoperit ca uneori prietenii se duc sau ii trimiti la 2000 de leghe afective distanta si ca drumul inapoi nu se face cu dintii stransi si nas pe sus.
Am descoperit ca prietenii mai au si viata lor. Si oamenii, in general, au o viata a lor, o viata in care uneori nu esti inclus, nu esti pe primul loc, nici pe-al doilea, si poate chiar pe ultimul e bataie. Ma rog, eu periodic uit asta, ei periodic imi amintesc.
Stiu de mult timp asta, surpriza vine din faptul ca persoana pe care o descoperi langa tine (pentru ca mereu e cineva langa noi) e, de cele mai multe ori, fix cea de care ai nevoie, asta desi te vedeai facand altceva, langa altcineva.
am descoperit ca,de fapt,numai orbii sunt mereu singuri.
Am descoperit ca poti avea regrete atat de adanc înfipte in tine, atat de fierbinti si ca niciodata nu le mai poti satisface, umple sau sterge.
Am descoperit ca faptul de a nu sti ce vrem in momente in care ar trebui sa stim clar ce vrem ne duce fix în extrema cealalta, de a nu mai sti vreodata ce ne dorim, ci de a avea, pentru viitor, doar raspunsuri la dorintele initiale, care, da, sunt sau doar par a fi ale noastre.
Am descoperit ca nu poate sa fie altfel! Si e logic sa fie doar asa.
Raiul e doar o alta lume in care ne-am muta sa traim cum meritam sa traim.
Dar stiti ce? Si Iadul tot o alta lume e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu