IN THE OUT OF LOVE

Viata se traieste cu ce suntem, cu pofta si cu nesat..
Cand iubesti, daruiesti totul fara sa ceri nimic, decat un strop de
iubire.Daca se intampla sa-l primesti e o implinire, daca se intampla sa-ti dai seama ca nu a fost decat un joc, e inca bine. Chiar jocul de-a iubirea este frumos.Ramane posibilitatea sluta si des intalnita, cand
esti inselat in asteptarile tale, in orice gen de iubire ai daruit.Aici suferinta este pe masura inaltarii la care a ajuns sufletul tau. Chiar si atunci trebuie sa nu uitam ca cineva ne iubeste cu adevarat, acolo sus.
Mereu ma lovesc de atitudini de acest gen. Este frumos sa ne jucam uneori cu vorbele,.. Este frumos de asemnea sa pastram viu spiritul pur al iubirii.. Este frumos sa intilnim minti luminate care sa ne arate cum anume sa traim sau, mai bine zis, care este calea pe care sa ne straduim... dar as intreba: cati din cei care procedeaza astfel, in cuvinte, o pot face la modul propriu? dar nu asa, ocazional, ci forever!
Cati oare fac practic acest lucru si nu se simt uzati in timp, obositi si lezati mai ales. pentru ca a face asta deodata, nepregatit de si pentru viata, este fara noima si cauzeaza . Ca sa nu mai spun ca, dupa mine, este o mentalitate gresita. De ce? Pentru ca desparte iubirea CEA NOBILA de viata, care nu e nobila si care nu se traieste doar cu sirop de trandafir pe buze. Si ... inca
deoarece firea omenesca seamna cu o floare care are nevoie de iubire cum are nevoie floarea de apa.. cum necum, va trebui sa isi faca rost de ea, pe merit sau pe nemerit, si daca nu o primeste, se va chirci, sufletul se va usca si in timp va deveni doar o farama de praf...
Sa nu ne amagim cu vorbe mari, cu atitudini de viata pentru care nu suntem pregatiti. Sa nu incercam sa facem pe sfintii. Sa fim sinceri cu noi insine. E mult mai bine...
Sa incercam sa luam lucrurile pas cu pas, sa ne bucuram de varsta, de viata, de iubire...
cu bucurie,
cu furie,
cu egoism,
cu foame si cu pofta,
cu tot ceea ce bunul Dumnezeu a sadit in noi si nu a facut-o degeaba..
Sa lasam vremea distilarilor sa vina singura.. altfel, nu vom avea de unde si ce sa distilam...
Viata se traieste cu ce suntem, cu pofta si cu nesat.. transpirand si infruptandu-ne, iar iubirea e ca un val care ne poate izbi, ne poate purta, ne poate avanta, ne poate scufunda,
.. curajul ...inseamna viata.. iar intelepciunea vine cu timpul,, iar inteleptirea este o problema personala.. o unealta cu care savuram mai bine viata..
Nobila iubire se cucereste, se rapeste, se fura, se ia cu indrazneala.. nu ne plimbam pe langa ea cu veneratie, privind-o de jos in sus.. ci ochi in ochi...
Iar celui inselat si mintit , chiar daca e drept si frumos sa ii spui astfel de cuvinte, ele nu valoreaza doi bani , fara o mana intinsa, fara ajutorul PRACTIC de face ceva pentru el , pentru a se ridica din pamantul suferintei sale.
ridica-l , ia-l pe sus, minte-l daca e nevoie, arunca-l in viata, intre alte carari, bate-l, dar nu-l mangaia pe crestet si nu ii spune astfel de vorbe, pentru ca mai mult il vei umili, pentru ca in adincul inimii sale mereu va spune: da, era frumos sa iubesc, dar uite, pentru mine nu e...
Deci, fii sincer cu inima ta si nu fatarnic, nu incerca sa prezinti ceva lipsit de viata ca fiind adevar, pentru ca nu este. Ci este doar o metoda de a scapa de amintiri si de rutinele ticaloase care te-au adus acolo.
Asa ca, ridica-te si ridica-l si pe acela semeni tie si porneste sa fii, sa traiesti, cu toate riscurile si cu toate consecintele.. respira viata , invata din mers si priveste inainte..

Putem lasa niste sentimente...

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile si adversitatile noastre.
Ma-ntreb: noi, la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara?
Banuiesc ca putem lasa niste sentimente. Mai putin de ura, intrucatva de patimi dar… de
dragoste mai ales.” -Nichita Stanescu

Cultura occidentala pare obsedata de conceptul de iubire. Oriunde te-ai indrepta, spre muzica pop, TV, filme si magazine esti bombardat cu cantece de iubire, povesti de iubire si sfaturi in dragoste. Unde poti gasi persoana potrivita, cum poti fi sigur ca este persoana potrivita si cum il/o poti face sa te iubeasca.
Dar este aceasta iubire sau este vorba despre implinirea nevoilor? Beatles-ii au recunoscut in timpul unui interviu: “Cantam mult despre iubire, dar toata lumea stie ca ne referim la sex.” Si sexul este numai una dintre nevoile pe care oamenii spera sa si le implineasca intr-o relatie.
Din nefericire aceasta confuzie dintre iubire si satisfacerea nevoilor poate cauza multe probleme.
Chiar si atunci cand iubirea este prezenta intr-o relatie, dilema daca nevoile au fost sau nu implinite poate sa acopere complet adevaratele sentimente. Uneori nu esti constient care sunt nevoile tale, dar pur si simplu nu te simti satisfacut/a. Cu totii avem nevoi si nu este nimic in neregula sa avem nevoi
Insa mie un gand nu mi da pace...Prietenii stiu:)
Cei care imi sunt apropiati stiu ca de ceva vreme un gand nu-mi da pace… ce este iubirea neconditionata?
De obicei scriu despre lucruri pe care le inteleg si le traiesc, de aceea in randurile de astazi n-am sa introduc un comentariu personal langa fragmentulpe care l-am ales. Iubirea neconditionata este un nivel de constiinta la care, oricat de mult m-am straduit (sau poate pentru ca din cauza ca m-am straduit prea mult?), n-am reusit sa ma ridic decat intr-unul dintre rolurile vietii mele, acela de mama.
Legat de acest subiect,desi au trecut atatia ani,nu pot sa uit o mica gluma spusa la cursul de psihologie-Daca vrei sa stii care e raspunsul la intrebarea asta, ia-ti partenerul de viata si cainele, inchide-i in portbagajul masinii si plimba-te pe un drum de tara timp de vreo ora. Dupa ce opresti masina si deschizi portbagajul, observa care dintre ei se bucura ca te vede. Acela te iubeste neconditionat!
Nu demult,am rasfoit cartea Iubire fara conditii-a lui Paul Ferrini
indraznesc sa reproduc un fragment:

Este necesar ca limitele pe care le stabilesti sa fie bine gandite, daca se pune problema sa treci de ele.
Nu-l face raspunzator pe aproapele tau pentru pacea si fericirea ta si nu-ti asuma nici responsabilitatea pentru pacea si fericirea lui. El n-a venit sa te mantuiasca pe tine si nici tu n-ai venit sa il mantuiesti pe el.
Pe de alta parte, dezleaga-l pe semenul tau de orice resentiment pe care il nutresti fata de el. Nu te abtine in nici un fel de la a-i arata iubire. Caci, a incerca sa-l privezi de fericirea sa, inseamna a-l ataca si a te intemnita pe tine insuti in stransoarea vinei si a fricii.
Nu-ti astupa urechile cand aproapele tau striga dupa ajutor.

Lasa-l sa lucreze alaturi de tine, atata timp cat vrea el. Si, cand e gata sa plece, doreste-i tot binele. Da-i hrana si apa pentru drum. Nu-l indatora si nu-l forta sa stea impotriva vointei sale. Libertatea aproapelui tau nu este un simbol al propriei tale libertati. De aceea, lasa-l sa vina si sa plece dupa bunul lui plac. Ureza-i bun venit cand vine si spune-i bun ramas cand pleaca.

Mai mult de-atat nu poti face. Atat insa este suficient

Ingrijeste-te de fiecare strain in felul acesta, si eu iti voi arata o lume in care s-a intors increderea si in care domneste iubirea de aproape.
Iubeste-ti aproapele, asa cum ai vrea sa te iubesti pe tine insuti. Fa-l sa fie la fel de important. Nu fa sacrificii pentru el si nu-i cere ca el sa faca sacrificii pentru tine, ci ajuta-l cand poti si primeste-i ajutorul cu recunostinta, atunci cand ai nevoie de el.
Aceasta reciprocitate simpla si plina de demnitate este un gest al iubirii si al acceptarii. El demonstreaza incredere si stima reciproca.

Mai mult de-atat e prea mult. Mai putin de-atat e prea putin

Esec si acceptare...respect?

Am ajuns la concluzia ca romanul nu stie sa piarda. Nu conteaza despre ce e vorba, romanul nu stie sa piarda. Cel putin, cand vine vorba de un concurs, romanul care pierde uita sa mai gandeasca.
Spre deosebire de altii, romanul nici macar nu asteapta sa se termine concursul pentru a se da in stamba. In caz ca nu stiti ce si cum, va voi da, in continuare, niste exemple.
Romanul cand vede ca pierde incepe sa improaste cu noroi. In principiu, arunca in contracandidati, dar poate arunca si in cei care-i ajuta rivalii. Romanului nu-i pasa ca altul mai bun castiga, conteaza ca pierde el. De ce sa recunoasca faptul ca a venit unul cu o idee mai buna si l-a luat? Mai bine il injura, il sapa, ii cauta nod in papura si se apuca sa-l saboteze.
Si toate astea pentru ca el se considera cel mai frumos si cel mai destept, in conditiile in care-i putin submediocru.
Daca realizeaza, cu putin timp inainte de finalul concursului, ca-i posibil sa piarda, incepe sa injure si concursul in sine. Pai, daca el nu a castigat, inseamna ca acel concurs e de tot rahatul. Bineinteles ca nu era asa cand s-a inscris el, a devenit cand a pierdut el. Pentru ca nu realizeaza ca-i un incompetent, un imbecil sinistru, care nici macar nu avea ce cauta acolo.
Daca totusi se prinde cat de penibil este, atunci cand injura concursul, se apuca de injurat organizatorii. Sigur a fost furat. Nu se poate altfel. El crede ca este buricul pamantului si juriul l-a catalogat drept ochiul maro. Pai, cum, el a facut, a dres, a rasfacut si nimic?! Nu conteaza ca nu se ridica nici macar la 10 la suta din valoarea celorlalti. El este cel mai bun, i-a zis si maica-sa asta, si vecinul de la doi, si proful de sport. Cum se poate ca el sa piarda? Clar a fost furat, a fost blat, a fost manareala.

Pentru ca romanul nu-si vede barna din ochiul lui, ci paiul din ochiul celuilalt.(bineinteles ca sunt doar cativa,nu toti,dar stiu sa iasa foaaarte bine in evidenta...) Trist...