"Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte. Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine. Şi la alţii. Spuneam, acum câteva săptămâni, că moartea e printre noi. Stă nevăzută în odaie, pe stradă, în avion, la spital. Şi mă gândesc la moarte pentru că prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om. Prea mulţi. Din ce în ce mai mulţi. Şi ritmul s-a înteţit. Şi se face întuneric în cultura română. Deodată, se aude un zvon. Care, în scurtă vreme, se confirmă. Şi începem să înţelegem cine au fost ei şi ce trebuia să facem ca să nu le scurtăm vieţile. Nimeni nu e atât de rău încât să n-aibă dreptul unei vieţi lungi.
Prăbuşirea lui Ştefan Iordache este inacceptabilă, intolerabilă, inadmisibilă. Degeaba ne iluzionăm şi ne narcotizăm cu ideea că el va trăi printre noi. Peste el s-a aşternut, de pe acum, pământ. Pământul, cu noi cu toţi, îl apasă. E nedrept. De ce să ne ducă el –şi ei – pe noi toţi? Iată-l, într-o fotografie, de acum 25 de ani, pe Ştefan Iordache, primind “Premiul Flacăra“, de la Adrian Păunescu. Eram în floarea vârstei. Şi nu ne gândeam la moarte. Şi iată ruleta vieţii.
Aşa a fost viaţa noastră. Pentru unii, ea nu mai e. A fost. Între ei, şi omul de geniu, Ştefan Iordache. Actor şi mai mult decât atât. L-am iubit dintotdeauna. Dovadă şi acel premiu, pe care nu m-a obligat nimeni să-l dau, ci doar conştiinţa mea.
M-am considerat prea norocos, ca să nu fiu generos cu toţi cei valoroşi, dar nu atât de norocoşi ca şi mine. De aceea am scris superlativ, de exemplu, despre genialii morţi ai generaţiei mele, Nichita, Sorescu, Alexandru. Dar e târziu. Pământul de la Gruiu l-a şi primit, la ora când apar aceste rânduri. Adio, dragule! Mă gândesc să convoc pe toţi actorii morţi ai anilor noştri să facem un teatru pentru cei vii. Dacă va fi nevoie, voi scrie eu prima tragedie. Cu viaţa mea. Noapte bună, Ştefane! Şi încă sper că n-a plecat decât unul rolurile tale."
ADRIAN PAUNESCU-Ruleta vietii
O mare tragedie, se scurge accelerat energia fiinţei noastre...
Nu mai sunt ei, nu mai suntem nici noi ..Incet, incet, tot mai multe valori se sting...Si parca e din ce in ce mai intuneric...
ASTEPTAM, BIETI LAMPAGII, SA NE SALVATI DE INTUNERICUL IGNORANTEI CARE NE AMENINTA...SI NE CONDAMNA SA TRAIM INTR-O LUME PERVERSA , ARTIFICIALA , SI.. DE MULTE ORI... NEBUNA...
Da, din nefericire se sting tot mai multi oameni ce isi merita acest titlu. Generatia celor ce inca stiu ce e aceea cultura devine tot mai mica. Desi mai sunt cativa inca interesati de asa ceva si in generatiile de acum, cum e generatia mea, suntem putini si oricum e inevitabil sa nu fim atrasi incet spre lucrurile fara rost ce ne imbecilizeaza. Mi-as fi dorit sa ma nasc cu o generatie inapoi fiindca nu aici imi e locul. ..
Stefan Hrusca- Bietii lampagii
Asculta mai multe audio diverse
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu