Aseara,am vazut pe un post TV,cateva secvente din filmul MASCA;mi-au ramas in minte cuvintele lui Ace Ventura-purtatorul mastii-"...cu ea pot fi oricine si ORICE vreau"...
Si nu pot sa nu fac legatura cu mastile din carnavalul vietii noastre...
Ce ne-am face fara masti? Daca nu le-am purta am fi noi insine, incapabili sa mintim… Suna ciudat, nu? Insa cine stie cum ar fi o lume plina de sinceritate pura? De cand am invatat ca nu sunt singura persoana din lume care se foloseste de aceste masti, am deprins obiceiul sa studiez oamenii. Am studiat oamenii, urmarindu-i, vorbind cu ei, peste tot unde am avut ocazia. Si am inceput sa cred ca in spatele tuturor mastilor, al machiajului, al zambetelor si rasetelor, al indiferentei, ironiei si sarcasmului se afla cu totul si cu totul altceva…
Nu de putine ori am avut surpriza sa constat ca in spatele unei duritati de neclintit se ascunde un suflet de milioane… o persoana buna si foarte sensibila… In spatele unei aparente indiferente exista un om extrem de usor de ranit… ca in spatele unor zambete largi se ascund mii de lacrimi… Oare cati din cei care sunt inconjurati de o multime de oameni, care de obicei sunt cele mai vesele persoane, sufletul petrecerilor… nu sunt de fapt foarte tristi?
De multe ori am judeca gresit anumiti oameni din cauza rolului pe care si-l l-au impus sa il joace pe scena vietii… am pus eticheta de “scorpie” unor suflete mari… si am fost pacalita de niste persoane de un egoism imens si o putere foarte mare de a se folosi de oameni doar fiindca pozau in victimele sortii…
Uneori am indragit extrem de mult masca… refuzand sa cred ca se ascunde altceva in spatele ei… am indragit-o atat de mult incat atunci cand a picat am refuzat sa cred ca ceea ce vedeam (simteam) este adevarat… totusi cand am acceptat ca a fost doar o masca (iar acceptarea a durut)… eu mi-am pictat mai bine masca in culorile sarcasmului si ale indiferentei… nu am ales masca care sa ma flateze in vreun fel… am ales masca care sa nu permita sa fiu atinsa… sa indeparteze pe oricine incerca sa priveasca dincolo de ea…
Nu de putine ori am avut surpriza sa constat ca in spatele unei duritati de neclintit se ascunde un suflet de milioane… o persoana buna si foarte sensibila… In spatele unei aparente indiferente exista un om extrem de usor de ranit… ca in spatele unor zambete largi se ascund mii de lacrimi… Oare cati din cei care sunt inconjurati de o multime de oameni, care de obicei sunt cele mai vesele persoane, sufletul petrecerilor… nu sunt de fapt foarte tristi?
De multe ori am judeca gresit anumiti oameni din cauza rolului pe care si-l l-au impus sa il joace pe scena vietii… am pus eticheta de “scorpie” unor suflete mari… si am fost pacalita de niste persoane de un egoism imens si o putere foarte mare de a se folosi de oameni doar fiindca pozau in victimele sortii…
Uneori am indragit extrem de mult masca… refuzand sa cred ca se ascunde altceva in spatele ei… am indragit-o atat de mult incat atunci cand a picat am refuzat sa cred ca ceea ce vedeam (simteam) este adevarat… totusi cand am acceptat ca a fost doar o masca (iar acceptarea a durut)… eu mi-am pictat mai bine masca in culorile sarcasmului si ale indiferentei… nu am ales masca care sa ma flateze in vreun fel… am ales masca care sa nu permita sa fiu atinsa… sa indeparteze pe oricine incerca sa priveasca dincolo de ea…
Ma uit in jur si vad numai masti. Suntem o adunatura de ipocriti ascunsi dupa niste obiecte confectionate din cine stie ce dracu. Unele-s colorate, altele negre, altele albe, altele cu puf de ala tipator si paiete de ti se ridica parul pe maini cand le privest... Altele sunt carpite... Mai gasesti si vreo doua-trei semitransparente,dar asta mai rar...
RăspundețiȘtergereCe ma irita cel mai tare e ca avem prea multe inhibitii si retineri. Suntem prea lasi. Nu putem sa ne exprimam in nici un fel, nu suntem in stare sa spunem lucrurilor pe nume la momentul potrivit, ne mascam in principal sentimentele si asta e tragic. Ajungem sa nu ne cunoastem pe noi insine... si daca nici noi nu ne cunoastem, cum naiba sa ne asteptam ca altii sa ne stie preferintele, dorintele, visele, supararile si toate prostiile care pentru noi intr-adevar conteaza?
Altceva ce-i trist e ca nu vorbim. Preferam sa stam ca tampitii, sa ne privim unii pe altii si sa asteptam ca celalalt sa spuna ceva. Daca nu e comunicare nu e nimic. Nu sunt nici Mama Omida, nici nimeni altcineva ca sa stiu la ce pana mea te gandesti tu, cu ce am gresit sau ce te astepti sa fac... Ce astepti de la mine... Ce vrei. Nimeni nu mai spune nimic nimanui. E periculos omul care face si tace. Adica ala care iti zambeste si "ti-o trage" pe la spate de nu-ti vine sa crezi ca a fost in stare sa iti faca asa ceva. Sincer, TU ce vrei? Sau... Tu macar stii ce vrei? Hai nu serios
total adevarat...e mai usor sa porti o masca decat sa fii tu, cel real...e mai adevarat si e greu sa fii sincer fiindca adevarul doare...si toti stim asta...
RăspundețiȘtergere